RedactiaO analiză realizată de jurnaliștii de la The Guardian indică faptul că aproape o treime dintre europeni votează acum pentru partide populiste, de extremă dreaptă sau de extremă stângă.
Sprijinul larg pentru politicile anti-establishment crește pe tot continentul și reprezintă o provocare din ce în ce mai mare pentru partidele mainstream.
Analiza a peste 100 de politologi din 31 de țări a constatat că, la alegerile naționale de anul trecut, un record de 32% dintre alegătorii europeni au votat pentru partidele anti-establishment, comparativ cu 20% la începutul anilor 2000 și 12% la începutul anilor ‘90.
Cercetarea The Guardian, condusă de Matthijs Rooduijn, profesoară de științe politice la Universitatea din Amsterdam, a constatat că aproximativ jumătate dintre alegătorii anti-establishment susțin partidele de extremă dreapta, iar bazinul acesta electoral crește din ce în ce mai mult, pe măsură ce se apropie alegeril europene de anul viitor.
Cercetarea mai indică faptul că partidele mainstream pierd voturi, în timp ce partidele anti-establishment câștigă voturi. Ei bine, acest lucru contează mult, căci multe studii arată că atunci când populiștii ajung la putere sau reușesc să ajungă în poziția de a influența puterea, calitatea democrației liberale scade.
Având în vedere cât de mult ascensiunea extremei drepte a mutat politica europeană spre dreapta, cercetătorii au luat în considerare clasificarea câtorva dintre cele mai cunoscute partide de centru-dreapta de pe continent ca fiind la limita extremei drepte.
De obicei, combinat cu o „ideologie gazdă” de dreapta sau de stânga, populismul împarte societatea în două grupuri omogene și opuse: un „popor pur” versus o „elită coruptă”. De asemenea, populiștii susțin că toată politica ar trebui să fie o expresie a „voinței poporului”.
Susținătorii curentului populist mai spun că abordarea lor este un fel de corecție democratică, care privilegiază persoana obișnuită împotriva elitelor, a intereselor proprii și a unui sistem înrădăcinat și corupt.
Criticii spun că populiștii care ajung la putere subminează adesea normele democratice, afectând sistemul judiciar și mass-media sau restrângând drepturile minorităților, uneori în moduri care le vor depăși mult mandatele.
Cercetătorii mai spun că pentru populiști, tot ceea ce se află între voința oamenilor și elaborarea politicilor „este rău”. Iar acest „rău” include toate acele controale și echilibre vitale unei democrații liberale, precum o presă liberă, instanțe independente sau politici pentru protecția minorităților.
Daphne Halikiopoulou, politolog la Universitatea York din Marea Britanie, spune că partidele de extremă dreaptă, în special, și-au lărgit cu adevărat baza de alegători în ultimii ani și acum formează coaliții de alegători cu preocupări foarte diferite.
Cercetarea celor de la The Guardian precizează că marea problemă a partidelor de extremă dreaptă a fost întotdeauna imigrația. Ei bine, acest subiect este încă prezent, dar preocupările culturale reprezintă acum doar o mică parte din electoratul lor. Astfel, aceste partide au depășit cu mult acel nucleu de susținători, capitalizând pe o întreagă gamă de insecurități ale alegătorilor, care s-a diversificat în funcție de trend.
Restricțiile din timpul pandemiei și vaccinul împotriva COVID-19 au fost subiecte care au crescut procentele unor partide de extremă dreaptă din Europa, în timp ce altele au obținut capital electoral prin abordarea unor discuții despre războiul cultural (gen, istorie, simboluri ale identității naționale) și criza climatică. Alții extremiști s-au agățat de criza costului vieții și de războiul Rusiei împotriva Ucrainei pentru a câștiga voturi.
Marea problemă, semnalează cercetarea celor de la The Guardian, este că tot mai mulți oameni din medii stabile intenționează acum să voteze cu extrema dreaptă, ceea ce nu obișnuiau să facă în trecut. Femei în vârstă, alegători din urban, clasa de mijloc educată – multe persoane din aceste categorii sunt dispuse să schimbe democrația în care trăiesc cu un sistem definit prin fraza: „Știu că acest lider este autoritar, dar măcar va aduce stabilitate economică și îmi va rezolva problemele”.
Desigur, în tot acest context nu avem cum să nu precizăm că partidele mari, de centru-dreapta și de centru-stânga, sunt parțial de vină pentru ascensiunea extremelor politice. De altfel, cercetătorii notează că „a existat o detașare progresivă a partidelor tradiționale de cerințele societății”, ceea ce a creat spațiul ideal de dezvoltare a celor care vor să profite de fricile oamenilor.
La nivelul electoratului european începe să se simtă tot mai mult percepția că partidele mainstream au devenit, în esență, organizații care nu răspund la preocupările oamenilor și care sunt extrem de des învinuite pentru problemele acestora. Prin urmare, partidele anti-establishment se prezintă ca răspuns la această situație, iar alegătorii sunt din ce în ce mai dispuși să dea o șansă alternativelor care încă nu și-au manifestat abilitatea de a guverna.
În aproape toate țările europene, presiunile exercitată asupra centrului-dreapta tradițional, în special, pentru a coopta propunerile politice de extremă dreapta, mai ales în ceea ce privește imigrația, au devenit evidente. Cedarea la astfel de presiuni nu face decât să radicalizeze centrul-dreapta, ceea ce înseamnă că se evaporă cordonul sanitar care l-a separat mult timp de extrema dreaptă.
Odată cu succesul vine și rivalitatea, notează cercetătorii. Partidele anti-establishment și de extremă-dreapta se divizează și se înmulțesc. La alegerile franceze de anul trecut, de exemplu, populistul Eric Zemmour a lansat un partid pentru alegătorii care o considerau pe Le Pen prea moale pentru o competiție împotriva lui Macron. Toate aceste nuanțe indică faptul că dinamica competiției politice se schimbă.
Separat, Cas Mudde, profesor de afaceri internaționale la Universitatea din Georgia, cunoscut pentru cercetările sale despre populism, spune că sprijinul de bază pentru partidele anti-sistem, în special pentru cele de extremă dreaptă, nu a crescut prea mult. „Ceea ce a crescut este grupul de alegători care au toleranță față de acestea. Cei care nu ar vota Le Pen în primul tur al alegerilor prezidențiale franceze, dar o fac în al doilea tur. Acel grup a crescut foarte, foarte mult”, a precizat profesorul Mudde.
Cercetătorii care au lucrat la analiza publicată de The Guardian nu fac predicții electorale, ceea ce înseamnă că nu este clar cum anume va evolua creșterea bruscă a cotei de voturi anti-establishment. Unii analiști spun că temerile că Europa „cade în extrema dreaptă” sunt exagerate. Ei spun că centrul este mai rezistent decât sugerează sondajele și rezultatele alegerilor.
Cercetătorii mai subliniază că partidele de centru-dreapta „adoptă poziții mai dure în ceea ce privește clima, imigrația și drepturile LGBTQ, dar există limite în ceea ce privește succesul pe care îl poate avea acest lucru”. Între timp, majoritatea partidelor de extremă-dreapta „s-au mutat decisiv spre centru în ceea ce privește politica economică și externă, precum și în ceea ce privește opiniile lor despre UE”, mai explică cercetătorii.
Deriva centrului-dreapta către extrema dreaptă își va întâlni în cele din urmă limitele, susține Mujtaba Rahman, cercetător în cadrul Grupului Eurasia, acesta menționând performanțele recente slabe ale Vox în Spania. Totodată, la alegerile europarlamentare de anul viitor, Rahman a prezis o altă majoritate centristă.
Profesorul Mudde nu este însă optimist. Societatea s-a schimbat, spune acesta, invocând faptul că integrarea ideilor radicale de dreapta a dus la o radicalizare a centrului. Mudde notează că toleranța față de dreapta radicală (în rândul elitelor și al publicului) a crescut în mod clar, iar granițele și consensurile de lungă durată s-au rupt.
„Uitați-vă la conservatorii din Marea Britanie. În discursul și retorica lor, ei sunt dreapta radicală. Și, pe măsură ce curentul principal se radicalizează, dreapta radicală trebuie să meargă mai departe, să ofere ceva diferit, să iasă în evidență”, explică Cas Mudde, care mai spune că această ascensiune a extremelor nu este una nesfârșită, iar o cotă de vot anti-establishment de unul din trei alegători europeni ar putea reprezenta totuși vârful icebergului.
