Reformă amplă la companiile publice. Guvernul anunță restructurări, fuziuni și lichidări

Situație complicată în companiile de stat din România, unde pierderile de miliarde și lipsa de reforme reale au fost, ani la rând, o problemă ignorată. Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat, în briefingul de presă de la finalul ședinței de Guvern de joi, o radiografie detaliată a sistemului și a anunțat începutul unui amplu proces de reorganizare.

Autoritățile vorbesc despre măsuri care merg de la restructurare și fuziuni până la închiderea unor companii, într-o încercare de a opri pierderile și de a aduce mai multă disciplină în administrarea banului public.

În ședința de Guvern a fost dezbătută Informarea privind Raportul CNR9 asupra celor 22 de întreprinderi publice din lista-pilot și Raportul privind companiile eligibile pentru listare la Bursa de Valori București.

Guvernul a luat act de Raportul Comitetului interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9, ce include analiza portofoliu-pilot de 22 de întreprinderi publice centrale, realizată sub coordonarea vicepremierului Oana Gheorghiu, împreună cu AMEPIP, în cadrul unui proces care a implicat consultări cu toate ministerele tutelare care au în portofoliu aceste companii.

Având în vedere faptul că întreprinderile publice nu pot fi tratate uniform întrucât unele sunt infrastructuri critice a căror continuitate nu admite întrerupere, altele sunt platforme industriale strategice a căror valoare nu poate fi judecată exclusiv financiar, iar altele sunt entități comerciale care costă bugetul public în fiecare zi în care nu se ia o decizie, pe baza analizei, cele 22 de companii au fost clasificate în șase categorii. Fiecare categorie are un tip specific de propunere de intervenție și termene de implementare.

Cele șase categorii sunt:
• Infrastructură critică – ELCEN, Oil Terminal, CFR SA.  
• Decizie strategică – MINVEST, REMIN, Avioane Craiova, ROMAERO.  
• Transformare pe model european – CNCIR.
• Redresare operațională – CFR Călători, Metrorex, TAROM.  
• Fuziune şi absorbție – Telecomunicații CFR, Tipografică Filaret, CFR-SCLR Braşov.  
• Ieşire ordonată din portofoliu – Electrocentrale Grup, Petrotrans, CFR Marfă, Rofersped, CFR-ILRU, SAAF, SFT-CFR, SNCFR RA.  

În perioada următoare, Comitetul interministerial va propune Guvernului un memorandum cu recomandările pentru cele 22 de companii, prin care vor fi stabilite, pentru fiecare minister tutelar acțiuni concrete şi termene ferme, în acord cu Jalonul 443 din PNRR (termen 31 august 2026).

Declarații susținute de Oana Gheorghiu

Reforma companiilor de stat, readusă în prim-plan de vicepremierul Oana Gheorghiu în cadrul briefingului, pare să marcheze un moment de cotitură într-un domeniu despre care, așa cum chiar oficialul a admis, „s-a vorbit mult în ultimii ani, dar pentru care s-a făcut foarte puțin sau aproape nimic”. Dincolo de retorica obișnuită a reformelor promise, discursul vicepremierului se distinge printr-o încercare de sistematizare și, mai ales, de asumare a unor decizii concrete, chiar dacă unele dintre ele sunt politice și sociale dificil de implementat.

Punctul de plecare al acestei inițiative este un diagnostic sever: România are peste 1.500 de companii de stat, iar o parte semnificativă dintre acestea funcționează cu pierderi cronice, acumulând în timp datorii de ordinul miliardelor. „Realitatea faptică este că avem […] pierderi istorice de aproximativ 14 miliarde de lei”, a subliniat Gheorghiu, oferind și o comparație sugestivă – acești bani ar fi putut finanța construcția mai multor spitale regionale. Din acest unghi, reforma nu mai este prezentată ca o opțiune politică, ci ca o necesitate economică și morală: stoparea risipei și redirecționarea resurselor către investiții publice reale.

În esență, discursul vicepremierului propune o schimbare de filozofie: statul trebuie să devină „un proprietar responsabil”. Această idee, aparent simplă, atacă o problemă structurală veche – lipsa unei viziuni coerente asupra rolului companiilor publice. Nu toate trebuie tratate la fel, insistă Gheorghiu. Unele sunt strategice și trebuie consolidate, altele pot fi reformate sau integrate, iar o parte trebuie închise. „A trata totul la fel înseamnă, de fapt, a nu decide nimic”, a punctat ea, sugerând că tocmai uniformizarea deciziei a fost, în trecut, o formă de evitare a responsabilității.

Analiza prezentată de guvern – prima de acest tip realizată pe criterii unitare, potrivit oficialului – a vizat un portofoliu pilot de 22 de companii. Cifrele sunt relevante nu doar prin dimensiunea lor, ci și prin ceea ce simbolizează: datorii bugetare de peste 4 miliarde de lei și pierderi anuale de peste un miliard. „Aceasta este factura anuală pe care românii o suportă”, a spus vicepremierul, mutând astfel discuția din zona tehnică în cea a responsabilității publice.

Un element important al discursului este accentul pus pe diferențiere. Guvernul nu propune o soluție universală, ci șase direcții distincte de acțiune, de la investiții în infrastructură critică până la lichidarea unor entități fără viitor. Această clasificare sugerează o abordare mai matură decât în trecut, însă ridică și întrebări legate de capacitatea administrativă de a implementa simultan strategii diferite pentru companii cu probleme foarte variate.

Cea mai dură componentă a reformei este, fără îndoială, decizia de a lichida opt companii. În acest context, exemplul PetroTrans devine emblematic. Compania se află în faliment din 2007, iar procedura durează de aproape două decenii, timp în care statul a continuat să plătească diverse costuri fără a recupera nimic. „Singurii care au încasat bani […] sunt lichidatorii”, a remarcat Gheorghiu, descriind un mecanism aproape absurd, în care lipsa deciziei produce costuri perpetue. Mai grav, blocajele au fost generate chiar de instituții ale statului, ilustrând fragmentarea administrativă și lipsa de coordonare.

Această dimensiune – incapacitatea statului de a acționa coerent – este, de fapt, firul roșu al întregului discurs. Reforma propusă nu vizează doar companiile în sine, ci și modul în care instituțiile statului interacționează. Crearea unui comitet interministerial și implicarea AMEPIP sunt prezentate ca soluții pentru depășirea abordării sectoriale, însă rămâne de văzut dacă aceste mecanisme vor funcționa efectiv sau vor deveni, la rândul lor, structuri birocratice suplimentare.

Un alt punct sensibil este cel al companiilor mari aflate în dificultate, precum Tarom sau operatorii feroviari. În cazul Tarom, vicepremierul a recunoscut explicit că modelul de business „nu este sustenabil” și că pierderile sunt constante de un deceniu. În același timp, soluțiile rămân deschise, dependente de deciziile Comisiei Europene și de eventuale planuri alternative. Această ambivalență reflectă complexitatea cazurilor în care factorii economici se intersectează cu cei geopolitici și sociali.

În paralel cu măsurile dure, Guvernul propune și instrumente de modernizare, precum listarea la bursă a unor companii. Ideea este prezentată ca un mijloc de a introduce transparență și disciplină corporativă, însă chiar vicepremierul temperează așteptările: procesul este lung, iar lista este deocamdată doar „exploratorie”. Important este și faptul că statul intenționează să rămână acționar majoritar, ceea ce indică o reformă controlată, nu o retragere din economie.

Nu în ultimul rând, reforma este strâns legată de angajamentele din PNRR, ceea ce introduce o presiune suplimentară asupra calendarului. Gheorghiu a insistat că jalonul privind restructurarea a trei companii va fi îndeplinit, însă experiențele anterioare arată că diferența dintre asumare și implementare poate fi semnificativă.

În ansamblu, discursul vicepremierului conturează o reformă ambițioasă, dar și riscantă. Ambițioasă, pentru că încearcă să corecteze disfuncționalități structurale vechi de decenii; riscantă, pentru că implică decizii politice sensibile – lichidări, restructurări, posibile disponibilizări – într-un context economic și social fragil. Poate cea mai relevantă concluzie este chiar cea formulată de Gheorghiu: „Până nu facem curățenie, nu putem să mergem mai departe.” Rămâne însă întrebarea dacă acest proces de „curățenie” va fi dus până la capăt sau dacă, asemenea multor reforme anterioare, se va opri la jumătatea drumului.