Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 15,2% în primele zece luni ale anului 2023 faţă de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit APIA – Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). În acest timp, autoturismele “electrificate” au o creștere de 31,8%, realizând o cotă de piață de 23,8%.
Vehiculele comerciale ușoare + minibuse, în creștere cu 15,5%, iar cele grele + bus cu 29,8%.
După evoluția importantă a lunilor anterioare, octombrie 2023 vine cu o creştere de 11,5% a înmatriculărilor de autovehicule noi faţă de luna octombrie a anului 2022. Raportat la anii anteriori, luna octombrie 2023 este în creştere cu 22% față de perioada similară din anul 2021, în scădere cu 1,5% faţă de octombrie 2020 şi în creştere cu 12,0% faţă de octombrie 2019.
TOP 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după primele zece luni din anul 2023, este condus de Dacia (39.244 unități), urmată de Renault (12.613 unități), Toyota (9.676 unități), Volkswagen (9.483 unități), Skoda (8.871 unități), Ford (8.455 unități), Mercedes Benz (7.509 unități), Hyundai (7.364 unități), Suzuki (4.060 unități) și BMW (3.991 unități).
I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna octombrie 2023, un volum de 11.244 unități, cu 7,9% mai mult decât în luna similară din 2022.
Segmentarea pe clase. După primele zece luni ale anului 2023, observăm o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+26,7%), Clasa B (+2,0%), Clasa C (+30,5%), Clasa D (+0,3%), Clasa E (+28,8%), Clasa F (+28,0%), SUV (+13,3%), MPV (-85,1%) și Clasa Sport (+40,4%), raportat la perioada similară din anul anterior.
In ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 43,4%, în scădere cu 0,7% față de 2022, urmat de Clasa C cu o cotă de 29.4%, în creştere cu 3,5% și Clasa B cu o cotă de 16,0%, în scădere cu 2,1% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.
In funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele zece luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,9% față de cota deținută în perioada similară din 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 63,2%. In ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1,2% față de ponderea din anul 2022 și dețin o cotă de 12,9% din total.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după primele zece luni din 2023, o cotă de piață de 23,8%, care depăşeşte cu 10,9% cota deţinută de motoarele diesel.
Autoturismele full electrice dețin o cotă de 10,7% din piață în primele zece luni ale anului 2023 față de anul 2022 când reprezentau 8,1%.
Ca și în anul 2022, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, autoturismele electrificate au performat, în anul 2023. Achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+31,8%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. In acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+51,3%) şi a celor plug-in hybrid (+45,7%) din totalul autoturismelor electrificate.
In luna octombrie 2023, autoturismele 100% electrice înregistrează o creștere de 42,3% față de luna similară a anului trecut, iar la nivelul celor zece luni din anul 2023 la o creștere de 51,3% față de anul precedent.
Cota de piața a mașinilor electrice a ajuns la 10,0% din total piață pe luna octombrie 2023 si la 10,7% in primele zece luni ale anului 2023.
Si cele plug-in urmeaza o curbă crescătoare, cumulând și acestea volume semnificative, cu o creștere de 59,6% față de luna similară a anului trecut și una de 45,7% față de primele zece luni din anul 2022.
Autoturismele Full Hybrid prezintă o creștere de 35,1% față de luna octombrie 2022 și o creștere de 11,2% față de primele zece luni ale anului anterior.
Cu atât mai mult, în primele zece luni din acest an, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 5.796 unități și o creștere de 26,9% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model Y cu 1.768 unități și o creștere de 678,9%, Tesla Model 3 cu 836 unități, cu o creștere de 21,7%, Renault Megane cu 703 unități, în creștere cu 1.462,2% și Volkswagen e-UP! cu 449 unități, în creștere cu 12,8% față de aceeaşi perioadă a anului 2022.
In ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 634 unități și o creștere de 111,3% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Toyota RAV4 cu 297 unități și o creștere de 249,4%, Hyundai Tucson cu 276 unități, +34,6%, Mercedes Benz GLE cu 265 unități, +25,6% și Renault Captur cu 263 unități și o creștere de 22,3%.
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 1.905 unități, în scădere cu 6,2% față de 2022, urmată de Toyota C-HR cu 1.586 unități și -5,9% scădere, apoi Toyota Yaris Cross cu 1.342 unități, în creștere cu 117,9%.
Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4×4), observăm că, după primele zece luni din anul 2023, acestea dețin o cotă de piață de 23,6%, corespunzătoare unui volum total de 28.500 unități, în creștere cu 28,9% față de anul 2022, când se înregistrau 22.115 unități.
In ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în luna octombrie 2023 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 55,0% din totalul achizițiilor de autoturisme. Dacă ne raportăm la cele zece luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 58,0%, iar diferenta de 42,0% le revine persoanelor fizice.
II. Autovehicule comerciale ușoare
Această categorie de autovehicule înregistrează, în octombrie 2023, o creștere de 27,1% față de luna octombrie 2022. Pe ansamblul celor zece luni din acest an, se remarcă o creștere de 15,5%, care consemnează o evoluție similară cu cea a autoturismelor (+15,2%). In acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada similară a anului trecut.
Foto: Designed by Freepik www.freepik.com