Jurnalul Digital

România intră complet în Schengen. Iohannis: ”Un pas firesc și necesar”

”România este în Schengen cu drepturi depline! În această dimineață, la Bruxelles, a fost luată decizia privind aderarea țării noastre și cu frontierele terestre la spațiul Schengen, cu aplicare din 1 ianuarie 2025, o decizie așteptată prea mult timp de către noi toți”, a declarat, joi, Președintele României Klaus Iohannis.

”Datorită eforturilor coordonate ale autorităților române și a demersurilor intense care s-au făcut la nivel politico-diplomatic – și vreau să evidențiez aici în special Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe, ne putem bucura, în sfârșit, de un drept binemeritat, dobândit în mod legitim de România”, a adăugat Președintele, care a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

El a atras atenția că aderarea la spațiul Schengen reprezintă un pas firesc și necesar în consolidarea statutului României de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. ”Avantajele apartenenței noastre la spațiul comun de liberă circulație sunt multiple și au impact direct asupra cetățenilor, asupra economiei și a imaginii externe a țării noastre.”

Președintele a explica că, eliminarea controalelor la frontierele interne înseamnă circulație mai rapidă și mai simplă pentru cei care călătoresc, timpul petrecut la granițe va fi considerabil redus, iar costurile logistice pentru companii vor scădea, ceea ce va crește rapid competitivitatea produselor și a serviciilor românești pe piața europeană.

În același timp, crește considerabil și atractivitatea României pentru investitorii străini, care vor vedea un avantaj comercial în conectivitatea sporită a țării noastre. ”Apartenența deplină la spațiul Schengen consolidează, așadar, poziția strategică a României ca poartă între Estul și Vestul Europei”, a spus Președintele.

”Aderarea la spațiul Schengen a reprezentat un obiectiv strategic important pentru țara noastră. De-a lungul timpului, au existat o serie de obstacole, în ciuda faptului că România este de mult timp pregătită tehnic pentru a respecta exigențele Schengen”, a declarat Klaus Iohannis.

”Pentru a înlătura toate aceste dificultăți și pentru a convinge partenerii europeni că avem tot dreptul să facem parte din Schengen, m-am implicat personal astfel încât să obținem un rezultat pozitiv. Am purtat, în acest sens, nenumărate discuții cu omologii mei, am participat la reuniuni și la consultări de natură să convingă fiecare țară în parte să își exprime susținerea pentru noi”, a adăugat acesta.

”Decizia de astăzi este o confirmare clară, fără nici un fel de interpretare, a unei realități. Locul României este în spațiul Schengen, în baza performanțelor și a angajamentului nostru”, a transmis Klaus Iohannis.

Acesta a felicitat toate instituțiile implicate în acest amplu efort și le-a mulțumit pentru munca depusă și perseverența în susținerea activă a acestui demers pe parcursul tuturor acestor ani. ”Mulțumesc, totodată, instituțiilor europene și tuturor statelor membre care ne-au susținut în acest proces complex”.

Președintele a precizat că România va continua să acționeze responsabil pentru protejarea și consolidarea frontierelor externe ale Uniunii, inclusiv pentru gestionarea eficientă a migrației ilegale.

”România este și va rămâne o țară proeuropeană. Totuși, în ultima vreme am văzut încercări grave de a minimaliza importanța Uniunii Europene. Mai mult, s-au făcut auzite voci care contestă beneficiile apartenenței noastre la spațiul european. Cetățenii au nemulțumiri și sunt îndreptățiți să ceară mereu mai mult și mai bine de la clasa politică din țara noastră, dar cei care dau vina pe Uniunea Europeană pentru aceste nemulțumiri nu ne vor binele. Sigur că Uniunea Europeană poate să funcționeze mai bine și evident că politicienii români trebuie să fie încă și mai implicați pentru a obține pentru țara noastră cât mai multe beneficii care rezultă din apartenența noastră europeană. Dar, de câte ori ne gândim la o viață mai bună și la un trai mai prosper, ne gândim la cum arată viața într-o țară occidentală, și de multe ori auzim sloganul „vrem o țară ca afară”. Ne dorim mai multe libertăți, nu mai multe restricții, ne dorim mai multă libertate de opinie, nu mai puțină. Așadar, de fapt, ne dorim mai multă Europă, nu mai puțină, iar cei care instigă la negarea beneficiilor și valorilor europene sunt adversari ai democrației și ai libertății și vor izolarea țării noastre”, a afirmat Klaus Iohannis.

România este o țară stabilă, o țară solidă și sigură! Direcția europeană rămâne singura noastră cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”, a mai transmis Președintele.

Miniştrii de interne ai UE au adoptat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025.