Jurnalul Digital

Parlamentul European cere avizul CJUE privind legalitatea acordului UE – Mercosur

Parlamentul European a decis, miercuri, să solicite Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) un aviz juridic privind conformitatea acordului UE – Mercosur cu tratatele Uniunii Europene.

Decizia a fost luată în urma adoptării unei rezoluții cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri.

Eurodeputații au respins, în schimb, o a doua rezoluție care solicita, de asemenea, o evaluare juridică a acordului, aceasta fiind respinsă cu 402 voturi împotrivă, 225 pentru și 13 abțineri.

În urma deciziei Parlamentului, Curtea de Justiție a UE va analiza baza juridică a Acordului de parteneriat UE–Mercosur (EMPA), precum și a Acordului comercial interimar (iTA). Până la emiterea avizului CJUE, Parlamentul European va continua examinarea documentelor.

Votul final al Parlamentului privind acordarea sau refuzarea consimțământului pentru acordul UE–Mercosur va putea avea loc doar după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene va prezenta concluziile sale asupra conformității acordului cu tratatele europene.

Acordul UE–Mercosur a generat controverse majore în mai multe state membre, în special în Franța, Irlanda, Austria și Belgia, din cauza temerilor legate de:

  • impactul asupra agricultorilor europeni, care se tem de concurența produselor agricole sud-americane mai ieftine;
  • standardele de mediu și protecția pădurilor, în special în contextul defrișărilor din Amazon;
  • respectarea standardelor europene de siguranță alimentară și bunăstare animală.

Mai multe parlamente naționale au amenințat sau au votat rezoluții împotriva ratificării acordului.

UPDATE: Reacția PSD

Partidul Social Democrat  anunță victoria extraordinară din Parlamentul European în privința Acordului Mercosur, cu votul decisiv al europarlamentarilor PSD.

”Votul europarlamentarilor PSD a înclinat decisiv decizia Parlamentului European în favoarea verificării Acordului Mercosur de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene! Decizia Parlamentului European de a solicita CJUE să analizeze dacă Acordul Mercosur respectă tratatele europene a fost adoptată cu o majoritate de 334 de voturi pentru, față de 324 de voturi împotrivă. Cele 10 voturi ale europarlamentarilor PSD au făcut diferența!

Așa cum a promis, PSD a votat pentru protejarea fermierilor români și a sectorului agricol din România și din Europa. Votul exprimat astăzi în Parlamentul European va suspenda procedura de adoptare a Acordului Mercosur până la pronunțarea CJUE”, a transmis PSD.

PSD precizează că va continua să folosească toate canalele posibile pentru a determina ca instituțiile europene să introducă în Acord garanții ferme și eficiente care să asigure o competiție egală între fermierii europeni și cei din America Latină.

De asemenea, PSD consideră că beneficiile incontestabile ale Acordului Mercosur nu trebuie obținute în dauna unor sectoare de activitate care au o pondere semnificativă în economia națională a României. Susținem Acordul, dar cu garanții corecte pentru fermierii români și europeni. 

Efectele votului din Parlamentul European:

  • Dacă  votul pentru avizare este majoritar, atunci procesul de aprobare a Acordului Comercial Interimar (ITA) va fi suspendat până la decizia CJUE.
  • Dacă CJUE va stabili că Acordul nu respectă legislația europeană, atunci în funcție de motivația instanței, va trebui reluat procesul de adoptare sau chiar întreg procesul de renegociere cu statele Mercosur. Acest lucru va permite includerea în Acord a unor garanții mai ferme pentru fermierii din Uniunea Europeană.
  • Dacă CJUE va stabili că Acordul respectă legislația UE, atunci procesul de aprobare va fi reluat, cu șanse relativ mari de a fi aprobat și implementat fără garanțiile suplimentare cerute de fermierii români și europeni.