Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi efectuează 50 de percheziţii domiciliare în municipiile Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Paşcani şi oraşul Podu Iloaiei, în mai multe cauze penale având ca obiect infracţiunile de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive, săvârşite în special în mediile şcolare.
Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi şi studenţi ai unor unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Iaşi, faţă de care organele de urmărire penală au desfăşurat ample activităţi de documentare şi investigare în combaterea traficului cu substanţe interzise.
Audierile se vor desfăşura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, fiind vizaţi atât făptuitorii, cât şi aproximativ 70 de consumatori (majoritatea elevi şi studenţi).
Cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, DGASPC Iaşi şi Spitalului de Copii Sf. Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise.
Concomitent, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu ofiţeri din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui efectuează 4 percheziţii domiciliare în municipiul Bârlad, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive.
Probatoriul administrat a reliefat că pe parcursul anului 2024, un număr de 4 făptuitori au vândut, în mod repetat, substanţe psihoactive către consumatori, în special elevi ai unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Bârlad.
Audierile în această cauză se vor desfăşura la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui.
Acţiunile sunt realizate cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Suceava şi Galaţi, poliţiştilor Biroului Siguranţă Şcolară şi luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, Biroului Siguranţă Şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui , jandarmilor Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Iaşi şi Vaslui şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Această acţiune de amploare reprezintă, alături de altele similare desfăşurate de procurorii DIICOT, o reacţie promptă şi susţinută în combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor dar şi un semnal de alarmă pentru conştientizarea dimensiunilor acestui fenomen şi a necesităţii stopării lui prin eforturi conjugate din partea întregii comunităţi, cu precădere părinţi, profesori şi alte autorităţi cu atribuţii în zona de prevenţie.
DIICOT face precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.