Prin educarea tinerelor generaţii despre ceea ce a însemnat regimul comunist, ne asigurăm că toate aceste atrocităţi nu vor mai fi posibile vreodată, a transmis, miercuri, Premierul Marcel Ciolacu.
Cunoaşterea şi respectarea istoriei, dar şi asumarea trecutului reprezintă elementele pe care o societate democratică se fundamentează, subliniază premierul Marcel Ciolacu în mesajul susţinut de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, la deschiderea Conferinţei naţionale „Comunismul Românesc”.
Conferinţa, ajunsă la cea de-a XII-a ediţie, îşi propune să genereze noi abordări analitice şi metodologice privind istoria comunismului românesc. Specialiştii din ţară, dar şi din străinătate, sunt invitaţi să propună comunicări care să trateze într-un cadru cât mai larg istoria comunismului românesc.
În mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu participanţilor la conferinţă se mai menţionează: „Pe lângă datoria morală pe care o avem faţă de toate victimele inocente care şi-au pierdut viaţa şi faţă de cei care, la Revoluţia de la 1989, s-au jertfit în numele unui ideal, ne revine datoria de a nu permite distorsionarea faptelor trecutului şi de a promova adevărul istoric. Prin educarea tinerelor generaţii despre ceea ce a însemnat regimul comunist şi despre consecinţele acestuia, în vederea dezvoltării conştiinţei democratice, ne asigurăm că toate aceste atrocităţi nu vor mai fi posibile vreodată. Este necesar să protejăm drepturile şi libertăţile fundamentale mai ales în actualul context, marcat de provocări şi de o intensificare a tendinţelor extremiste, xenofobe şi rasiste. În urmă cu 33 de ani, mulţi români nu îndrăzneau să se gândească că pot asculta ce muzică vor, că pot citi ce cărţi îşi doresc, că pot alege cu cine să voteze sau pur şi simplu că îşi pot exprima liber opinia. În zilele noastre, libertatea este considerată o componentă firească a existenţei noastre, pe care trebuie, însă, să o protejăm constant”.
Totodată, Şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, a reiterat angajamentul Guvernului României pentru consolidarea politicilor memoriei, promovarea adevărului istoric, dezvoltarea cercetării şi a educaţiei despre comunism.
„Este important să educăm tinerele generaţii pentru a înţelege trecutul, pentru a face diferenţa între fake-news şi adevăr, pentru a conştientiza riscurile extremismului şi discursului instigator la ură. Prin educaţie în spirtul civic european, nu vom repeta greşelile trecutului”, a afirmat şeful Cancelariei Prim-Ministrului.
Deschiderea Conferinţei naţionale „Comunismul Românesc” a avut loc la Palatul Victoria, în prezenţa Şefului Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, a Preşedintelui Colegiului CNSAS, Dr. Constantin Buchet, a Prorectorului Universităţii Bucureşti, Prof.univ.dr. Magdalena Iordache-Platis, Prorector, şi a Preşedintelui executiv al IICCMER, Prof.univ.dr. Florin – Daniel Şandru. Evenimentul a fost moderat de Victor Sămărtinean, expert IICCMER.