Jurnalul Digital

UE ar putea impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, după moartea lui Navalnîi

Statele membre ale Uniunii Europene sunt aşteptate să discute noi sancţiuni împotriva Moscovei după moartea subită a lui Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent lider al opoziţiei din Rusia, scrie presa internațională.

“Trebuie să trimitem un mesaj de sprijin opoziţiei ruse. Aşadar, pe ambele fronturi, cel politic şi cel militar, trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina şi poporul rus care doreşte să trăiască în libertate”, a spus şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, înaintea unei reuniuni a miniştilor de externe din UE la Bruxelles.

Și ministrul german de externe Annalena Baerbock şi-a exprimat speranţa, luni, la Bruxelles, că Uniunea Europeană va decide în curând cu privire la un al 13-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, precizând că acesta va lua în considerare moartea lui Aleksei Navalnîi.

Iulia Navalnaia, văduva lui Navalnîi, se alătură luni reuniunii miniştrilor de externe din UE de la Bruxelles.

Iulia Navalnaia, care nu şi-a mai văzut de doi ani soţul, a declarat că ea îl consideră pe preşedintele rus Vladimir Putin “personal responsabil” de moartea lui Aleksei Navalnîi şi a îndemnat comunitatea internaţională să se unească pentru a învinge “acest regim terifiant”.

Opozantul rus, adversarul numărul unu al lui Vladimir Putin, a murit vineri, la vârsta de 47 de ani, într-o închisoare din Arctica, în regiunea Iamal, unde ispăşea 19 ani de închisoare. Potrivit serviciilor penitenciare ruse (FSIN), Aleksei Navalnîi a murit după ce i s-a făcut brusc rău, ”în urma unei plimbări”.

Rudelor lui Aleksei Navalnîi li se refuză accesul la cadavrul acestuia, denunţă echipa acestuia.

Foto: Designed by Freepik www.freepik.com